Uncategorized

Mami, tati, unde mergem azi? – 4-7 aprilie – București

Dragi părinți, din ce-am observat, v-a priit venirea primăverii și foarte mulți dintre voi ați ieșit din case săptămâna trecută. Sugestia pe care am primit-o cel mai des a fost să includ pe listă și alternative “la soare”, așa că la final de tot veți găsi o surpriză în categoria Extra.

Bineînțeles, dacă vreți să petreceți cât mai mult timp la aer, în mișcare, e absolut necesar să aveți pregătite și câteva gustări pentru cei mici, care să le permită să-și umple bateria, atât cu energie, dar și cu răbdare.

Cu o gamă largă de gusturi, texturi și forme, Organix îi ajută pe cei mici să dezvolte dragostea pentru noi arome și să se bucure de mâncatul independent, aceste gustări fiind adecvate chiar începând cu vârsta de 6 luni. Fie ca vorbim de snackuri, batoane, biscuiți, rondele sau piureuri la punguță, părinții au siguranța că cel mic primește un aliment sănătos, organic, fără sare sau zahăr adăugate, fără aditivi sau alte lucruri care nu au ce căuta în alimentația unui copilaș. Mai mult decât atât, fiecare produs Organix este dezvoltat în așa manieră încât o porție are sub 100kcal, lucru excelent pentru controlul alimentației copilului.

Toata luna aprilie, au reducere 10% in locațiile Bebe Tei și online, astfel încât să puteți să vă faceți provizii.

(Pentru ca accesul la peste 200 de sugestii de evenimente să fie gratuit, lista “Mami, tati, unde mergem azi?” este sponsorizată săptămânal de câte o gamă din portofoliul Superfood, unul din primii importatori de produse pentru copii din România.)

Lista de evenimente e împărțită pe 3 grupe de vârste (0-3 ani3-6 ani și 6 ani+), fiecare punct având în spate un link ce fie vă va ajuta să achizitionaţi bilete, fie vă duce către o pagină de contact ori cu mai multe detalii, pentru a face rezervări. Pentru a evita timpul pierdut sau dezamăgirea copiilor, insist să verificaţi întotdeauna cu locaţiile disponibilitatea lor înainte de a pleca de acasă!

Vă amintesc că pe pagina de instagram găsiţi experienţele noastre personale şi crâmpeie din viaţa de părinte de Bucureşti și tot acolo răspund cel mai prompt la orice solicitare.

Bonus pentru părinți

Conferința Social Moms Diversificare și autodiversificare, cu dr. Ioana Stavrositu, la Hotel Marshal Garden, 4 aprilie, ora 17:30, participare gratuită pe bază de înscriere

Grup de suport pentru părinții copiilor cu dizabilități, la Centrul Respiro (Calea Șerban Vodă 48), 5 aprilie, ora 11

Mom Talk: Despre somnul bebelușului de la naștere până la vârsta de 1 an, cu Mădălina Bratosin, la Olandia Play Cafe, 5 aprilie, ora 17:30, 35 lei/persoană

#MATCAMeets Ediția 1 – Cum să construiești o comunitate online activă și relevantă,

care să atragă atenția brandurilor, la Blooming Events Concept, 6 aprilie, ora 9, 140 lei/persoană

Kinderbazar Icoanei-Ioanid – Târg de haine, jucării, jocuri, cărți și cărucioare second-hand, la RUAL primul AproBistro, 6 aprilie, între orele 10-16

Clubul de lectură Femei la carte „Librăria din Teheran”, la The Little Artists Corner (zona Floreasca), 7 aprilie, ora 15

Spring Fest – Târg culinar și de shopping urban, în alveola dreaptă Șoseaua Kiseleff, pe partea cu Muzeul Antipa, 6-7 aprilie, între orele 9-21

Sper să alegeţi cele mai potrivite activităţi pentru voi şi copiii voştri şi să reveniţi cu feedback. Eu vă mulţumesc pentru răbdarea de a parcurge această luungă listă şi vă amintesc că în josul paginii aveţi o căsuţă unde vă puteţi abona (dacă n-ați făcut-o deja), astfel încât să primiţi un mail de îndată ce următoarea listă va fi publicată.

Iar dacă această iniţiativă personală aduce un plus de valoare în vieţile voastre şi simţiţi să contribuiţi într-un fel, apăsaţi cu încredere pe butonul de Buy me a coffee, care vă va duce pe un site unde îmi puteţi dona valoarea unei cafele.

Weekend cu magie!