Dragi părinți, iată-ne ajunși la finalul primei luni de vară, suportând cu greu temperaturile ridicate. Profit așadar să vă invit să vă răcoriți în curtea unuia dintre cele mai noi locuri de joacă din centrul capitalei, Cuib de joacă, unde sâmbătă are loc un Pool Party, cu variate activități, printre care și un atelier de lectură și creație, unde alături de Adina de la Atelierul de păpădii, voi citi copiilor una dintre cărțile preferate ale Irinei: Pete Motanul și pizza perfectă.
Și pentru că am simțit pe propria piele ce înseamnă să petreci timp afară și țânțarii să nu te ierte absolut deloc, noi vo avea la îndemână stickul Flint Med cu gel calmant după înțepături de insecte, util inclusiv în vacanță, pentru că e eficient chiar și în calmarea iritațiilor cauzate de contactul cu meduze sau cu urzici. Conține ingrediente valoroase din plante: pătlagină, mușetel, coada șoricelului și margaretă, e potrivit și pentru copiii de peste 1 an, iar datorită dimensiunii sale reduse, își găsește lejer locul în orice geantă. Iar până la finalul lunii îl găsiți la preț redus pe BebeTei.
(Lista “Mami, tati, unde mergem azi?” este susținută săptămânal de câte o gamă din portofoliul Superfood, unul din primii importatori de produse pentru copii din România.)
Nu uitați că fiecare punct are în spate un link ce fie vă va ajuta să achizitionaţi bilete, fie vă duce către o pagină de contact ori cu mai multe detalii, pentru a face rezervări. Pentru a evita timpul pierdut sau dezamăgirea copiilor, insist să verificaţi întotdeauna cu locaţiile disponibilitatea lor înainte de a pleca de acasă!
Vă amintesc că pe pagina de instagram găsiţi experienţele noastre personale şi crâmpeie din viaţa de părinte de Bucureşti și tot acolo răspund cel mai prompt la orice solicitare.
Sector 1
27 iunie 2024
– Atelier Montessori Părinte-Bebe (4 luni-1,5 ani), cu Dana Stancu (zona Băneasa), 27 iunie, ora 9, 120 lei/copil
– Atelier Montessori Părinte-Copil (1,6 ani-3,6 ani), cu Dana Stancu (zona Băneasa), 27 iunie, ora 10:30, 170 lei/copil
– Când pianul spune o poveste, la MiMa Muzica, 27 iunie, orele 09, 10, 11, 17:30 și 18:30, 2-4 ani, 100 lei/copil – 10% reducere dacă folosești codul #stiudelasorina
– Ziua Unicornilor – Atelier de decorat brioșe, la Astrid’s World (zona Dămăroaia), 27 iunie, ora 18, 100 lei/copil
– Atelier de reciclare – Confecționăm instrumente muzicale, la Blooming Events Concept (zona Complex Studenţesc Tei), 27 iunie, ora 17:30, 2,5 ani+, 50 lei/copil
– Distracție de vară în limba engleză, la Babel Language Center (Blv Aviatorilor), 27 iunie, ora 18, 4 ani+, 49 lei/copil
– Întâlniri de poveste la Antipa – Povestea primei hibernări. Ursul carpatin, la Muzeul Antipa, 27 iunie, ora 10:15, 4-6 ani, 50 lei/participant
– Ateliere de vacanță Art Antipa – Păsările litoralului, la Muzeul Antipa, 27 iunie, ora 16:15, 6-12 ani, 90 lei/participant
– Șah la Antipa în vacanța de vară, la Muzeul Antipa, 27 iunie, ora 10:15, 6-12 ani, 70 lei/participant
– Robotică distractivă, la Muzeul Antipa, 27 iunie, ora 13, 6-13 ani, 80 lei/participant
– Morișca de artă – Din secretele delfinilor (atelier de modelaj), la Muzeul Antipa, 27 iunie, ora 10:15, 7-12 ani, 70 lei/participant
– Școala de Vară la Antipa 2024 – În căutarea viețuitoarelor cu opt picioare – Arahnidele, la Muzeul Antipa, 27 iunie, ora 10:15, 9-14 ani, 290 lei/modul/participant
28 iunie 2024
– În ritmul primilor pași, la MiMa Muzica, 28 iunie, orele 09:30 și 10:30, 1-2 ani, 100 lei/copil – 10% reducere dacă folosești codul #stiudelasorina
– Jocuri de motricitate, la Blooming Events Concept (zona Complex Studenţesc Tei), 28 iunie, ora 18:30, 2,5 ani+, 50 lei/copil
– Păcală și Tândală, la Teatrul Ion Creangă, 28 iunie, ora 18, 3-6 ani
– Ateliere de vacanță Art Antipa – Păsările litoralului, la Muzeul Antipa, 28 iunie, ora 16:15, 6-12 ani, 90 lei/participant
– Șah la Antipa în vacanța de vară, la Muzeul Antipa, 28 iunie, ora 10:15, 6-12 ani, 70 lei/participant
– Robotică distractivă, la Muzeul Antipa, 28 iunie, ora 13, 6-13 ani, 80 lei/participant
– Morișca de artă – Bufnița – vânător strategic (atelier de pictură), la Muzeul Antipa, 28 iunie, ora 10:15, 7-12 ani, 70 lei/participant
– Școala de Vară la Antipa 2024 – În căutarea viețuitoarelor cu opt picioare – Arahnidele, la Muzeul Antipa, 28 iunie, ora 10:15, 9-14 ani, 290 lei/modul/participant
29 iunie 2024
– Atelier Montessori Părinte-Bebe (4 luni-1,5 ani), cu Dana Stancu (zona Băneasa), 29 iunie, ora 08:45, 120 lei/copil
– În ritmul primilor pași, la MiMa Muzica, 29 iunie, ora 09:30, 1-2 ani, 100 lei/copil – 10% reducere dacă folosești codul #stiudelasorina
– Atelier Montessori Părinte-Copil (1,6 ani-3,6 ani), cu Dana Stancu (zona Băneasa), 29 iunie, ora 10:45, 170 lei/copil
– Limba germană pentru copii, în Parcul Kiseleff, 29 iunie, ora 09:30, 2-4 ani, 50 lei/copil
– Când pianul spune o poveste, la MiMa Muzica, 29 iunie, orele 10:30, 11:30 şi 12:30, 2-4 ani, 100 lei/copil – 10% reducere dacă folosești codul #stiudelasorina
– Capra cu trei iezi – spectacol cu Teatrul Țăndărică, în cadrul Străzi Deschise, pe Str. Laminorului (între Str. Olteniței și Bd. Bucureștii Noi), 29 iunie, ora 18, 3 ani+
– Fata babei și fata moșului, la Teatrul Ion Creangă, 29 iunie, ora 11, 3-6 ani
– Punguța cu doi bani, la Teatrul Ion Creangă, 29 iunie, ora 18, 3-6 ani
– Cartea Junglei, la Teatrul Țăndărică, 29 iunie, ora 11, 4 ani+, 30-40 lei/persoană
– Muzică și teatru, la MiMa Muzica, 29 iunie, ora 15, 4-6 ani, 100 lei/copil – 10% reducere dacă folosești codul #stiudelasorina
– Limba germană pentru copii, în Parcul Kiseleff, 29 iunie, ora 10:30, 5-8 ani, 50 lei/copil
– Morișca de artă – Capibara și jungla sud-americană (atelier de pictură), la Muzeul Antipa, 29 iunie, ora 10:15, 7-12 ani, 70 lei/participant
– Sâmbăta tradițională – Gătit sărățele, împletit cordoane și jocurile copilăriei, la Playfully Ever After (zona Bucureștii Noi), 29 iunie, ora 10, 150 lei/copil
– Imersie în lumea teatrului și a literaturii – Inaugurarea bibliotecii Teatrului Vienez de Copii, la Casa Filipescu Cesianu, 29 iunie, între orele 14-18, intrare liberă
30 iunie 2024
– Pe nisip – spectacol senzorial, cu Teatrul din Podul Meu, la Velocita America House, 30 iunie, ora 11, 1-4 ani, participare pe bază de consumație de minim 70 lei
– Fata babei și fata moșneagului, la Teatrul Țăndărică, 30 iunie, ora 11, 3 ani+, 30-40 lei/persoană
– Teatrul Naţional pentru copii Abracadabra și MAGIcianul Poveștilor, la TNB, 30 iunie, ora 11, 4-10 ani, 20-30 lei/persoană
– Ursul păcălit de vulpe – teatru interactiv pentru copii, la Casa Filipescu – Cesianu / în Grădină, 30 iunie, ora 10:30, 3 ani+
– Spectacol de teatru interactiv „Prietenii LumiLunzi și cei 7 ani de-acasă”, la Roaba de Culturǎ – Herǎstrǎu, 30 iunie, ora 10, 3 ani+
– Mica sirenă, la Teatrul Ion Creangă, 30 iunie, ora 11, 4 ani+
– Comoara din insulă – atelier de lectură și grafică pentru copii, la Muzeul Hărților, 30 iunie, ora 10:30, 4-6 ani, 45 lei/copil
– Rapunzel – Spectacol în cinema Proiectat, la Cineplexx Băneasa, Băneasa Shopping City, 30 iunie, ora 11:50, 5 ani+, 26 lei/copil
– O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin, la Teatrul Ion Creangă, 30 iunie, ora 18, 6 ani+
– Pătratul și monstrul magic – atelier de desen pe hârtie milimetrică, la MARe/Muzeul de Artă Recentă, 30 iunie, orele 12 (4-7 ani) și 13:30 (8-12 ani), 85 lei/copil
Sector 2
27 iunie 2024
– Atelier drop-off, cu Sabina Voinea (zona Piața Iancului), 27 iunie, ora 10
– Atelier Montessori Părinte-Bebe, cu Sabina Voinea (zona Piața Iancului), 27 iunie, ora 17:30, 4-15 luni, 125 lei/copil – 20% reducere dacă spui #ȘtiuDeLaSorina
– Atelier de joacă senzorială 1-3 ani, la Cofferino Hub (zona Parcul Circului), 27 iunie, ora 10:30, 100 lei/persoană
– Atelier de croșetat, la Casa cu Rost (Str. Traian 168), 27 iunie, ora 09, 6 ani+, 60 lei/copil
28 iunie 2024
– Atelier drop-off, cu Sabina Voinea (zona Piața Iancului), 28 iunie, ora 10
– Atelier Montessori Părinte-Copil, cu Sabina Voinea (zona Piața Iancului), 28 iunie, ora 17, 1,7-3 ani, 175 lei/copil – 20% reducere dacă spui #ȘtiuDeLaSorina
– Șezătoare muzicală cu Claudia, la Cofferino Hub (zona Parcul Circului), 28 iunie, ora 10:30, 90 lei/copil
29 iunie 2024
– Atelier Montessori Părinte-Copil, cu Sabina Voinea (zona Piața Iancului), 29 iunie, orele 9 și 11, 4 luni-3 ani, 175 lei/copil – 20% reducere dacă spui #ȘtiuDeLaSorina
– Șezătoare muzicală cu Claudia, la Cofferino Hub (zona Parcul Circului), 29 iunie, ora 10:30, 90 lei/copil
– Atelier de gătit – Let’s Bake Cookies Bear, la The Little Artists Corner (zona Floreasca), 29 iunie, ora 10, 60 lei/copil
– Împăratul Cioc de Sturz – spectacol pentru copii, la Heavy Yard (Vasile Lascar 38), 29 iunie, ora 11, 40 lei/copil
– Vacanță la muzeu – Atelier Secretele Copacilor, la Muzeul Theodor Pallady, 29 iunie, ora 11, 4-6 ani, 40 lei/copil
– Tablou senzorial cu materiale naturale, la Casa cu Rost (Str. Traian 168), 29 iunie, ora 09:30, 4-8 ani, 70 lei/copil
– Atelier „Pușculița din Borcan”, la Ludoteca (zona Ștefan cel Mare), 29 iunie, ora 12, 5-12 ani, 50 lei/copil
– Club de Lectură, la Ludoteca (zona Ștefan cel Mare), 29 iunie, ora 11, 6-12 ani, acces gratuit pe bază de înscriere
– Atelier de Terarii, la Ludoteca (zona Ștefan cel Mare), 29 iunie, ora 13:30, 6-12 ani, 50 lei/copil
– Vorbim despre nutriție și ne distrăm gătind împreună, la SpeaKids by Andrei Dunuță (Giuseppe Verdi 9), 29 iunie, ora 10:30, 6-14 ani, 90 lei/copil
– Atelier crafty de ilustrație botanică (linogravură), la Rezidența9 (zona Grădina Icoanei), 29 iunie, ora 10, 8-12 ani, gratuit pe bază de înscriere
30 iunie 2024
– Șezătoare muzicală cu Claudia, la Ludoteca (zona Ștefan cel Mare), 30 iunie, ora 10:30
– Domnul Căluţ-de-mare – spectacol-atelier, cu Țăpușele, la Hotel Caro – La Hamace, 30 iunie, ora 10:30, 1-5 ani, 70 lei/părinte+copil
– Beginner AcroYoga workshop – Air Yoga pentru copii și părinți, la Up Yoga Studio, 30 iunie, ora 11, 4-14 ani
– Atelier „Slime-uri și Experimente Distractive”, la Ludoteca (zona Ștefan cel Mare), 30 iunie, ora 11, 5-12 ani, 50 lei/copil
– Atelier de Spray Painting, la Ludoteca (zona Ștefan cel Mare), 30 iunie, ora 13, 8-14 ani, 100 lei/copil
Sector 3
27 iunie 2024
– Mom & Baby Yoga, cu Raluca Ștefan, la Origini Hub, 27 iunie, ora 10, 6 săpt-12 luni
– Atelier senzorial – Pe uscat și în apă, cu Ateliere de joacă educativă, în Parcul IOR, 27 iunie, ora 10:30, 8 luni – 3 ani, 70 lei/copil – 10% reducere dacă spui #ȘtiuDeLaSorina
– Atelier de Stimulare Cognitivă, la Smart Mind (zona Nicolae Teclu), 27 iunie, ora 17:30, 1,5-4 ani, 120 lei/copil
– Atelier Slime Pufos, la WhizKidz Hub (Vitan), 27 iunie, ora 16:30, 3 ani+, 50 lei/copil
28 iunie 2024
– Yoga Părinte-Copil, cu Raluca Ștefan, în Parcul IOR, 28 iunie, ora 18, 4 ani+, 60 lei/copil+părinte
– Șezătoare muzicală cu Claudia, la Atelierul de Păpădii (zona Piața Rosetti), 28 iunie, ora 18, participare pe bază de donație de minim 30 lei
– Atelier de lectură și creație, la Atelierul de Păpădii (zona Piața Rosetti), 28 iunie, ora 10, 2-4 ani, participare pe bază de donație de minim 30 lei
– Atelier de lectură și creație, la Atelierul de Păpădii (zona Piața Rosetti), 28 iunie, ora 11:30, 4-7 ani, participare pe bază de donație de minim 30 lei
– Povești despre Japonia, artă japoneză și semne de carte prin tehnica origami, la Atelierul de Păpădii (zona Piața Rosetti), 28 iunie, ora 13, 5-10 ani, participare pe bază de donație de minim 30 lei
– Povești în mișcare – „Alice în Țara Minunilor” în pași de yoga, la Atelierul de Păpădii (zona Piața Rosetti), 28 iunie, ora 17, 5-10 ani, participare pe bază de donație de minim 30 lei
29 iunie 2024
– Baby Sensory, cu Mami Myla, la WhizKidz Hub (Vitan), 29 iunie, ora 12:30, 6-14 luni, 70 lei/copil
– Atelier de Arts & Crafts & Tea Party, la Cuib de Joacă (zona Unirii), 29 iunie, ora 10, acces gratuit pe bază de rezervare
– Atelier de Lectură & Creație, la Cuib de Joacă (zona Unirii), 29 iunie, ora 11:30, acces gratuit pe bază de rezervare
– Pool Party – Baie în piscinele Adinish, la Cuib de Joacă (zona Unirii), 29 iunie, între orele 13-16, acces gratuit pe bază de rezervare
– Spectacol Mica Sirenă + Pictură pe față & baloane, la Cuib de Joacă (zona Unirii), 29 iunie, ora 17, acces gratuit pe bază de rezervare
– Atelier Slime Pufos, la WhizKidz Hub (Vitan), 29 iunie, ora 16:30, 3 ani+, 50 lei/copil
– Capra cu trei iezi – teatru interactiv pentru copii, la Diverta Lipscani (zona Piaţa Unirii), 29 iunie, ora 11, 3 ani+
– Visul Sânzienelor – atelier de ilustrație pentru copii, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, 29 iunie, ora 11, 7-11 ani, 20 lei/copil
30 iunie 2024
– Messy Play – În grădina bunicilor, la WhizKidz Hub (Vitan), 30 iunie, ora 10:30, 10 luni-3 ani, 50 lei/copil
– Cei trei purceluși – teatru interactiv pentru copii, la Hanu lui Manuc (zona Piaţa Unirii), 30 iunie, ora 10:30, 3 ani+
– Uite, mami, ce-am gătit: Prăjitură tropicală, la Curtea Curioșilor (zona Pallady), 30 iunie, ora 10:30, 4-10 ani, 100 lei/copil
– Rapunzel – Spectacol în cinema Proiectat, la Cineplexx Titan, Auchan Titan, 30 iunie, ora 11:50, 5 ani+, 22 lei/copil
– Vacanță la muzeu – Atelier: Apus de soare. Artiști moderni basarabeni ne invață să transmitem emoție și mister, la Parterul Galeriei Naționale (Calea Victoriei 59-53), 30 iunie, ora 13:30, 6 ani+, 40 lei/persoană
Sector 4
27 iunie 2024
– Atelier tip Montessori, la ToniBoni (zona Piaţa Sudului), 27 iunie, ora 11, 9 luni-4 ani, 90 lei/copil
– Atelier senzorial, la ToniBoni (zona Piaţa Sudului), 27 iunie, ora 10, 1-4 ani, 90 lei/copil
– Atelier de terapie ocupațională și stimulare senzorială, la Serban si Pana (zona Dimitrie Leonida), 27 iunie, ora 16:30, 4-8 ani, 320 lei/abonament 4 ședințe
– Atelier Mă joc și învăț, la Serban si Pana (zona Dimitrie Leonida), 27 iunie, ora 17:40, 4-8 ani, 320 lei/abonament 4 ședințe
28 iunie 2024
– Atelier tip Montessori, la ToniBoni (zona Piaţa Sudului), 28 iunie, ora 10, 9 luni-4 ani, 90 lei/copil
– Atelier senzorial, la ToniBoni (zona Piaţa Sudului), 28 iunie, ora 11, 1-4 ani, 90 lei/copil
29 iunie 2024
– Atelier senzorial, la ToniBoni (zona Piaţa Sudului), 29 iunie, ora 11, 1-4 ani, 90 lei/copil
– English Bloomers – atelier de limba engleză, la Britanica Obregia, 29 iunie, ora 11, 1,5-3 ani, 100 lei/copil
– Cei trei purceluși – spectacol-atelier cu Teatrul Mititel, la ToniBoni (zona Piaţa Sudului), 29 iunie, ora 10, 2-7 ani, 100 lei/copil+părinte
– Spectacol de teatru interactiv „Legenda Copilǎriei” şi Petrecerea Prietenilor LumiLunzi, la Botanic Restaurant, 29 iunie, ora 12, 3 ani+, 50 lei/copil
– Nezumi Jodo – Tărâmul șoriceilor – teatru euritmic interactiv, la Muzeul Tehnic Profesor Inginer Dimitrie Leonida, 29 iunie, ora 17, 3 ani+, 35 lei/copil
30 iunie 2024
– Mănușa – spectacol-atelier, cu Teatrul Mititel, la Cabinet Individual de Psihologie Irina Cosma (zona Tineretului), 30 iunie, ora 10:30, 1-7 ani, 75 lei/copil+părinte
– Omul de piatră – Teatru pentru copii, la Restaurant Dines Parcul Carol, 30 iunie, ora 12, participare pe bază de donație
Sector 5
29 iunie 2024
– Magia fructelor – atelier senzorial pentru copii, la Asociația Spectrul Copilăriei (zona Prosper), 29 iunie, ora 10, 3 ani+, 130 lei/copil
Sector 6
27 iunie 2024
– Merg cu drag la grădi – program de adaptare socială treptată, în Podul lui Sfredeluș, 27 iunie, ora 9, 1-4 ani, 90 lei/copil
– Atelier de integrare treptată la grădiniță, la Babel Language Center (Militari Residence), 27 iunie, ora 10, 1,5-3,5 ani, 50 lei/copil
– Distracție de vară în limba engleză, la Babel Language Center (Militari Residence), 27 iunie, ora 18, 4 ani+, 49 lei/copil
28 iunie 2024
– Atelier Senzorial – Messy Play, la Atelierele Bibiki (zona Valea Oltului), 28 iunie, ora 10, 6 luni – 3 ani, 100 lei/copil
– Merg cu drag la grădi – program de adaptare socială treptată, în Podul lui Sfredeluș, 28 iunie, ora 9, 1-4 ani, 90 lei/copil
– Atelier de integrare treptată la grădiniță, la Babel Language Center (Militari Residence), 28 iunie, ora 10, 1,5-3,5 ani, 50 lei/copil
29 iunie 2024
– Atelierul Plantelor Jucăușe, la Atelierele Bibiki (zona Valea Oltului), 29 iunie, ora 10, 3-6 ani, 90 lei/copil
– Atelier de integrare treptată la grădiniță, la Babel Language Center (Militari Residence), 29 iunie, ora 10, 1,5-3,5 ani, 50 lei/copil
– Aventurile lui Pinocchio – teatru pentru copii, la Amo Restaurant (zona Drumul Taberei), 29 iunie, ora 11:30, 3 ani+
– Atelierul încrederii: Descoperă-ți curajul interior, la Clinica Împreună (zona Orizont), 29 iunie, orele 10:30 (3-6 ani) și 12:30 (7-10 ani), 80 lei/copil
– Gala Puccini – O mio babbino caro, la Opera Comică pentru Copii, 29 iunie, ora 19, 7 ani+
Vecinătăți
27 iunie 2024
– Atelier de Modelaj, la Dezvoltare Armonioasa Balotești, 27 iunie, ora 17:30, 3 ani+, 140 lei/copil
– Curs de desen, la Dezvoltare Armonioasa Balotești, 27 iunie, ora 17:30, 6 ani+, 90 lei/copil
28 iunie 2024
– Joacă Senzorială și Pictură, la Dezvoltare Armonioasa Balotești, 28 iunie, ora 17, 1 ani+, 100 lei/copil
– Atelier de Pictură, la Dezvoltare Armonioasa Balotești, 28 iunie, ora 17:30, 4 ani+, 100 lei/copil
29 iunie 2024
– Atelier de creație – Pictăm și personalizăm propria sacoșă pentru plajă, la Lovely Lavender Garden, Ghermanesti, 29 iunie, ora 10, 4 ani+, 70 lei/copil
Bonus pentru părinți
– Workshop: E timpul să ai grijă de tine! Parte a campaniei naționale de prevenția cancerului de sân, la Longevity Clinic (Bd. Lascăr Catargiu 30), 27 iunie, ora 17, gratuit pe bază de înscriere
– Conferința Social Moms: Mofturos sau mâncăcios? Cum construim o relație sănătoasă cu mâncarea, fără păcăleli și strategii complicate, cu Dr. Ilia Jipa, Crina Coliban și Gabriela Maalouf, la Hotel Marshal Garden, 27 iunie, ora 17:30, gratuit pe bază de înscriere
– Yoga la Firul Ierbii cu Anca de la Eka, în Parcul Cișmigiu, 27 iunie, ora 18:30, 50 lei/persoană
– Mom Talk: Zâmbetul copilului tău: îngrijirea dinților de lapte, de la A la Z, cu Dr. Diana Spiridon, la Olandia Play Cafe, 28 iunie, ora 18
– Întâlnire #onlymoms, la The Little Artists Corner (zona Floreasca), 28 iunie, ora 18:30
– Festivalul “Namaste India”, în Grădina Botanică din București, 28-30 iunie, 15 lei/adult, 5 lei/elev, gratuit pentru copii
– Dor de vară – Târg handmade și ateliere pentru copii, la Divertiland Water Park, 28-30 iunie
– Curs de Prim Ajutor pentru Părinți, la Asociatia SAMAS Sanatate pentru Mame si Sugari, 29 iunie, ora 10, 200 lei/persoană
– Curs Extins de Prim Ajutor Bebe, la Centrul 9 luni, 30 iunie, ora 9, 250 lei/persoană
Sper să alegeţi cele mai potrivite activităţi pentru voi şi copiii voştri şi să reveniţi cu feedback. Eu vă mulţumesc pentru răbdarea de a parcurge această lungă listă şi vă amintesc că în meniu aveţi o căsuţă unde vă puteţi abona (dacă n-ați făcut-o deja), astfel încât să primiţi un mail de îndată ce următoarea listă va fi publicată.
Iar dacă această iniţiativă personală aduce un plus de valoare în vieţile voastre şi simţiţi să contribuiţi într-un fel, apăsaţi cu încredere pe butonul de Buy me a coffee, care vă va duce pe un site unde îmi puteţi dona valoarea unei cafele.
Weekend cu magie!