O şedinţă foto de Crăciun e cu adevărat o experienţă alături de cei mici (cât timp mai acceptă asta, desigur), aşa că nu pot să nu vă ajut cu câteva sugestii de răspuns şi la această întrebare.
Iniţial, acest articol trebuia să vă propună idei de şedinţe foto sub 500 lei. Apoi am aflat că există inflaţie şi la acest capitol, pentru că n-am avut ce pune pe listă. Aşa că am ales să întreb părinţii cu cine au avut experienţe frumoase şi să vin către cei care n-au apucat încă să planifice o şedinţă foto de Crăciun cu o varietate de recomandări testate, unde am inclus informaţiile esenţiale de interes : preţ, număr de fotografii livrate, durată, zonă şi date de contact. Disclaimer : dacă sugestia voastră nu apare pe listă fie nu mai avea disponibilitate, având deja toate locurile ocupate, fie nu mi-au răspuns la mesaj.
Să-i dăm drumul, cu menţiunea că ordinea sugestiilor este una aleatorie (cu excepţia primilor trei, cărora le-am oferit aceste poziţii, datorită faptului că îi cunosc personal – ştiu, ştiu, sunt subiectivă, dar e site-ul meu aşa că îmi permit 🙂 ), iar prezenţa pe această listă nu a venit la pachet cu vreo obligaţie financiară din partea fotografilor, ci doar cu recomandări sincere din partea clienţilor lor. Alegeţi cu sufletul şi ajutaţi şi ceilalţi părinţi să se decidă, în comentarii, în cazul în care aveţi deja feedback.
Preţ : 550 lei
Fotografii : 50+
Durată : 50 minute
Locaţie: Ambery Home Studio – Voluntari
Contact : telefon/whatsapp 0762 645 998 sau prin mesaj pe Facebook

2. Alina Ştefan
Preţ: 450 lei / 550 lei / 700 lei
Fotografii: 20 / 30 / 40
Durată: 30 minute / 45 minute / 60 minute
Locaţie: comuna Pantelimon
Contact: pe instagram

Preţ: 140 euro / 190 euro
Fotografii: 25 / 40
Durată: 45 minute / 60 minute
Locaţie: clădire interbelică în zona Unirii, pe Calea Călăraşilor
Bonus: fotocarte 20×20 cm, 22 pagini, 70 euro
Contact: pe instagram

4. Betto Foto
Preţ: 550 lei
Fotografii: 90+
Locaţie: pepinera Cozieni sau pe lacul Pasărea – Branesti, Ilfov.
Contact: pe instagram

5. Delia Şimon
Preţ: 700 lei
Fotografii: 50+
Durată: 40 minute
Locaţie: studio zona Domenii
Contact: telefon 0753316780 sau pe site

Preţ: 1250 lei (10 noiembrie-17 decembrie), 1500 lei (18-22 decembrie, între Crăciun şi Revelion şi în ianuarie)
Fotografii: 50
Durată: 40 minute
Locaţie: Studio central, zona Unirii (Atelier 44)
Contact: telefon 0722951434 sau pe site

Preţ: 500 lei (noiembrie – miercuri, joi, vineri), 600 lei (decembrie – miercuri, joi, vineri, plus două zile de marţi 5 şi 12 decembrie), 650 lei (decembrie – sâmbată, duminică), 550 lei (27/28/29 decembrie), 450 lei (3-11 ianuarie)
Fotografii: 50-100
Durată: 40 minute
Locaţie: studio în zona Crângaşi, pe Bulevardul Constructorilor
Contact: telefon 0723623347 şi Facebook

Preţ: 230 euro / 280 euro
Fotografii: 35 / 50
Durată: 60 minute / 75 minute
Locaţie: studio în Pipera, Str. Erou Iancu Nicolae 103
Contact: telefon 0741266193 sau pe site

9. Dana Sacalov
Preţ: 850 lei / 1300 lei
Fotografii: 30+ / 50+ şi un album foto 20x20cm
Durată: 45 minute / 1h30
Locaţie: The Green Spot Wedding BARN (Ciolpani), Gradina Rustica (Balteni)
Contact: telefon 0745036445 sau pe site

10. Corina Margarit
Preţ: 200 euro
Fotografii: 80
Durată: 45 minute
Locaţie: într-o casă din zona Piaţa Romană
Contact: telefon 0726403901 sau pe instagram

11. Anghel Cristina
Preţ: 800 lei / 1100 lei
Fotografii: 15 / 30
Durată: 30 minute / 60 minute
Locaţie: str. Drumul Gării Baloteşti, nr. 20, Otopeni
Contact: telefon 0757391035 sau pe instagram

12. Little Sunshine
Preţ: 600 lei
Fotografii: 20
Durată: 45 minute
Locaţie: Berceni
Bonus: album foto 400 lei
Contact: telefon 0724358814 sau pe site

13. Mihai Roman
Preţ: 690 lei / 850 lei / 990 lei
Fotografii: 30 / 50 / 50 + album foto de 20×20
Durată: 30 minute / 60 minute / 60 minute
Contact: telefon 0761435698 sau pe site

14. Gabriel Radoo
Preţ: 700 lei / 900 lei / 1300 lei
Fotografii: 25 / 40 / 60 + 2 albume foto 20×40
Durată: 30 minute / 50 minute / 50 minute
Locaţie: în incinta APACA, lângă AFI Cotroceni
Contact: telefon 0765327550 sau pe site

15. Andreea Gutiu
Preţ: 650 lei
Fotografii: 50
Locaţie: Militari Residence
Contact: telefon 0786270256 sau pe site

Preţ: 500 lei / 700 lei (cu Moş Crăciun)
Fotografii: 50-100
Locaţie: zona Universitate
Contact: telefon 0762038683 sau pe Facebook

17. Foto Magia
Preţ: 700 lei
Locaţie: în zona Sebastian
Contact: telefon 0720 334 411 sau pe site

18. Crăciun de basm
Preţ: de la 749 lei
Fotografii: 60-100
Durată: 50 minute
Locaţie: str. General Traian Doda 3
Contact: telefon 0722461011 sau pe site

19. Bogdana Macrea
Preț: 850 lei / 750 lei (în ianuarie)
Fotografii: 60+
Durată: 40 minute
Locație: la 10 minute de aeroport
Contact: pe instagram

20. Marian Arpasanu
Preț: 500 lei (noiembrie) / 600 lei (decembrie)
Fotografii: 30
Durată: 45 minute
Locație: Cal. Vitan 117
Contact: telefon 0744679701 sau pe instagram

21. Danna Pana
Preţ: 900 lei / 350 lei
Fotografii: 30 / 15
Contact: pe instagram

22. Mihaela Agarici
Preţ: 400 lei
Fotografii: 70-80
Durată: 1h30
Locaţie: Corneliu Coposu 39a
Contact: pe Facebook

Acestea sunt sugestiile din acest an. Vouă cine vă face fotografiile de Crăciun?
